1 carte de 5 stele
2 cărți de 3 stele
și 1 carte de 1 stea; conform notelor mele de pe goodreads.
Prima carte, începută în iunie și terminată în iulie, este
Tronul de cleștar
aka Tron of glass;ToG
de Sarah J. Maas
tradusă de Cristina Barbu
la editura RAO
în anul 2013
număr de pagini 504
gen young adult
rating 🌟🌟
Au trecut 7 ani de când a fost lansată cartea aceasta, poate mai bine de 2 ani de când o tot văd recomandată pe bookstagram, iar eu mi-am făcut într-un final curaj să o citesc... Părerea mea, acum, despre această carte... o mare dezamăgire... Sincer, impresia lăsată de cartea aceasta la final este că nu este mai mult de un young adult, se regăsesc aceleași „premise” pe care le-am mai regăsit și în alte cărți, precum triunghiul amoros, fata care e cea mai bună, dar nu prea, personajul care pare rău dar în aparență e un mielușel, și altele.
Începutul. Începutul a fost foarte bine scris; povestea a început foarte bine (și a fost distrusă pe parcur); mi-a plăcut atât ideea cât și stilul, și deși am devenit pretențioasă la genul acesta de cărți, incipitul mi-a dat speranța că voi avea parte de o lectură cu adevărat bună, pe măsura recenziilor de pe goodreads (cu o notă de 4,21). Mi-a plăcut introducerea Celenei, bine definită, cu un destin deja bine marcat, cea mai bună asasină, etc., ceva măreț, ceea ce te face să ai mari așteptări; Chaol, genul ăla de persoană pe care toată lumea o antipatizează la început; și Dorian, prințul moștenitor, puțin cam răsfățat. Totul bune și frumos în primele 200 de pagini (din câte îmi amintesc), până ajungem la castel și la începerea competiției. De aici se rupe firul, acțiunea își ia o mică vacanță până cam la final (cu puține intervenții pe ici, pe colo, ca să nu uităm de existența ei), nu știu ce se întâmplă cu stilul autoarei, dar parcă nu mai e acelați, zici că a continuat altcineva cartea, iar acum încep toate evenimentele clișeice, toată melodrama inutilă, clasicul young adult (putem spune adios autenticității autoarei). Asasina ținutului își ia și ea concediu și rămânem doar cu Celena, care odată ajunsă la castel, nu mai pare destul de competentă conform descrierii ei din incipit; testele acelea „de competențe” nu înțeleg cu ce scop au fost adăugate pentru că sunt cam inutile în poveste (adică, nu înțeleg cum poți să îi „testezi” pe cei mai pricepuți hoți, asasini, etc. cu niște competiții la nivel mediocru); nu înțeleg nici absența regelui. Iar acum urmează metamorfozarea personajelor : după cum am spus, Celena rămâne fără „superputerea ei de asasină” și se transformă oarecum într-o fată de curte care știe să folosească un cuțit, și se atașează într-un mod dubios de „salavatorii” ei (încă un punc pentru clișeicul young adult); inima de gheață a lui Chaol este topită... iar Dorian își dezvăluie indentitatea lui de mielușel rănit la orgoliu, cu un tată abuziv (hmm, mi se pare că am mai auzit povestea asta undva, poate doar mi se pare...). Nu, cartea asta nu e pentru mine și nici pentru persoanele care s-au săturat să audă aceeași casetă. Poare dacă aș fi citit-o acum vreo 2-3 ani mi-ar fi plăcut la fel de mult ca review-urile acelea bune. Dar nu, nu a fost și nu va mai fi pe gustul meu. Am în bibliotecă și ACOTAR, dar nu mai am, cu siguranță, așteptări mari, ci mediocre spre mici.
Next reading
Egigma Otiliei
de George Călinescu
editura Litera
488 pagini
gen: clasic
Rating: 🌟🌟🌟
Stil: 🌟🌟
Poveste: 🌟🌟🌟🌟
Acțiune: 🌟🌟🌟
Personaje: 🌟🌟🌟
Din nou, o altă oarecare dezamăgire. Cartea mi s-a părut destul de greu de urmărit, descrierea fiind din abundență, pe tot parcursul ei. După parcurgerea primei părți mi s-a părut că devine mai captivantă și că totul o ia pe un alt traseu; dar odată cu revenirea Otiliei revine și atmosfera de la început, ca un fel de regres. De asemenea, mi-a plăcut și finalul, deși a devenit previzibil în ultimele 70 de pagini. Pot să spun că familia Aglaei m-a scos din toate mințile, ca un fel de Ion multiplicat, dar îmi place cum autorul conturează foarte bine genul ăsta de mentalitate, care din păcate se regăsește și în prezent. Finalul este la propriu o enigmă, care mă așteptam însă să fie elucidată (deoarece la un moment dat, într-o conersație cu Georgeta mi se pare, Felix mărturisea că voia să rezolve o enigmă; „Voia să descopere ceva, să dezlege o enigmă științifică” ), dar asta nu se va mai întâmpla... Până la ultima pagină, Felix a fost singurul personaj de care mi-a plăcut.
Marele Gatsby
de F. Scott Fitzgerald
tradusă de Mircea Ivănescu
editura Polirom
214 pagini
gen: casic
Rating: 🌟🌟🌟🌟🌟
Stil: 🌟🌟🌟🌟
Poveste: 🌟🌟🌟🌟🌟
Acțiune: 🌟🌟🌟🌟🌟
Personaje: 🌟🌟🌟🌟🌟
Singurul minus pe care l-am găsit la această carte este stilul, care ca orice alt roman clasic este plin de descriere, dar nu într-un mod abuziv, deși câteodată m-a cam scos din poveste pe alocuri. În rest, am numai cuvinte de laudă, este o carte absolut genială! Am devorat cartea asta în numai 2 zile. Este foarte ușor de citit, dar care are un impact puternic. Știam că povestea este relatată din perspectiva vecinului lui Gatsby, Nick, dar nu înțelegeam cum e povibil, nu îmi imaginam cum ar putea arăta povestea aceasta; dar după ce am citit-o nu mi-o pot imagina altfel scrisă. E altceva, e o noutate în biblioteca mea, nemaicitind ceva asemănător. Mi-a plăcut totul, relațiile dintre personaje, acțiunea, povestea în sine; chiar m-am simțit de parcă cineva îmi povestea viața lui Jay Gatsby, nu am avut impresia că sunt într-o lume fictivă ci că mi se relatează niște evenimente reale. Am adorat cartea asta și îmi pare rău că finalul a trebuit să se încheie așa, deși este prevenit cu vreo 70 de pagini înainte, e cumva firesc să se întâmple asta, nu m-am întrebat „de ce?” pentru că pe parcursul ultimilor pagini naratorul m-a făcut să mă conformez cu ceea ce avea să se întâmple, chiar dacă nu sunt cu totul de acord. Povestea a mers liniar, nu chiar cronologic, dar mersul este firesc; tot ce se întâmplă este firesc și nu există o altă opțiune de a fi.
Iluzii Pierdute
Volumul I
de Honoré de Balzac
editura Litera
313 pagini
gen: clasic
editura Litera
313 pagini
gen: clasic
Rating: 🌟🌟🌟
Acesta a fost wrap up-ul pe luna iulie. Sunt curioasă: voi ce cărți ați citit luna trecută? Sau dacă ați citit vreo carte din cele de mai sus, cu ce impresie ați rămas voi?
Stil: 🌟🌟
Poveste: 🌟🌟🌟
Acțiune: 🌟🌟🌟
Personaje: 🌟🌟🌟
Îmi retrag cuvintele atunci când spuneam că romanul lui Călinescu nu seamănă mai deloc cu capodopera lui Balzac, Moș Goriot, pentru că se aseamănă mult prea bine cu Iluzii pierdute. Din nou, un stil greoi, nu foarte ușor de parcur; în mare, domină descrierea; cam 300 de pagini de descriere, totul foarte, foarte detaliat. Dar despre Iluzii pierdute voi spune mai multe după ce voi termina și cel de-al doilea volum.
Acesta a fost wrap up-ul pe luna iulie. Sunt curioasă: voi ce cărți ați citit luna trecută? Sau dacă ați citit vreo carte din cele de mai sus, cu ce impresie ați rămas voi?
