Wrap up ~iulie 2020~

   Luna iulie nu a fost cea mai bună lună din punct de vedere al lecturilor. Am reușit să citesc patru cărți, deși îmi propusesem să termin și al doilea volum din Iluzii pierdute, nu am reușit.
   1 carte de 5 stele
   2 cărți de 3 stele
și 1 carte de 1 stea; conform notelor mele de pe goodreads.

   Prima carte, începută în iunie și terminată în iulie, este

Tronul de cleștar

aka Tron of glass;ToG

de Sarah J. Maas

tradusă de Cristina Barbu

la editura RAO

în anul 2013

număr de pagini 504

gen young adult

rating  🌟🌟

   Au trecut 7 ani de când a fost lansată cartea aceasta, poate mai bine de 2 ani de când o tot văd recomandată pe bookstagram, iar eu mi-am făcut într-un final curaj să o citesc... Părerea mea, acum, despre această carte... o mare dezamăgire...   Sincer, impresia lăsată de cartea aceasta la final este că nu este mai mult de un young adult, se regăsesc aceleași „premise” pe care le-am mai regăsit și în alte cărți, precum triunghiul amoros, fata care e cea mai bună, dar nu prea, personajul care pare rău dar în aparență e un mielușel, și altele.
   Începutul. Începutul a fost foarte bine scris; povestea a început foarte bine (și a fost distrusă pe parcur); mi-a plăcut atât ideea cât și stilul, și deși am devenit pretențioasă la genul acesta de cărți, incipitul mi-a dat speranța că voi avea parte de o lectură cu adevărat bună, pe măsura recenziilor de pe goodreads (cu o notă de 4,21). Mi-a plăcut introducerea Celenei, bine definită, cu un destin deja bine marcat, cea mai bună asasină, etc., ceva măreț, ceea ce te face să ai mari așteptări; Chaol, genul ăla de persoană pe care toată lumea o antipatizează la început; și Dorian, prințul moștenitor, puțin cam răsfățat.   Totul bune și frumos în primele 200 de pagini (din câte îmi amintesc), până ajungem la castel și la începerea competiției. De aici se rupe firul, acțiunea își ia o mică vacanță până cam la final (cu puține intervenții pe ici, pe colo, ca să nu uităm de existența ei), nu știu ce se întâmplă cu stilul autoarei, dar parcă nu mai e acelați, zici că a continuat altcineva cartea, iar acum încep toate evenimentele clișeice, toată melodrama inutilă, clasicul young adult (putem spune adios autenticității autoarei). Asasina ținutului își ia și ea concediu și rămânem doar cu Celena, care odată ajunsă la castel, nu mai pare destul de competentă conform descrierii ei din incipit; testele acelea „de competențe” nu înțeleg cu ce scop au fost adăugate pentru că sunt cam inutile în poveste (adică, nu înțeleg cum poți să îi „testezi” pe cei mai pricepuți hoți, asasini, etc. cu niște competiții la nivel mediocru); nu înțeleg nici absența regelui. Iar acum urmează metamorfozarea personajelor : după cum am spus, Celena rămâne fără „superputerea ei de asasină” și se transformă oarecum într-o fată de curte care știe să folosească un cuțit, și se atașează într-un mod dubios de „salavatorii” ei (încă un punc pentru clișeicul young adult); inima de gheață a lui Chaol este topită... iar Dorian își dezvăluie indentitatea lui de mielușel rănit la orgoliu, cu un tată abuziv (hmm, mi se pare că am mai auzit povestea asta undva, poate doar mi se pare...).    Nu, cartea asta nu e pentru mine și nici pentru persoanele care s-au săturat să audă aceeași casetă. Poare dacă aș fi citit-o acum vreo 2-3 ani mi-ar fi plăcut la fel de mult ca review-urile acelea bune. Dar nu, nu a fost și nu va mai fi pe gustul meu. Am în bibliotecă și ACOTAR, dar nu mai am, cu siguranță, așteptări mari, ci mediocre spre mici.

   Next reading

Egigma Otiliei

de George Călinescu

editura Litera

488 pagini

gen: clasic

Rating: 🌟🌟🌟

Stil: 🌟🌟

Poveste: 🌟🌟🌟🌟

Acțiune: 🌟🌟🌟

Personaje: 🌟🌟🌟

   Din nou, o altă oarecare dezamăgire. Cartea mi s-a părut destul de greu de urmărit, descrierea fiind din abundență, pe tot parcursul ei. După parcurgerea primei părți mi s-a părut că devine mai captivantă și că totul o ia pe un alt traseu; dar odată cu revenirea Otiliei revine și atmosfera de la început, ca un fel de regres. De asemenea, mi-a plăcut și finalul, deși a devenit previzibil în ultimele 70 de pagini. Pot să spun că familia Aglaei m-a scos din toate mințile, ca un fel de Ion multiplicat, dar îmi place cum autorul conturează foarte bine genul ăsta de mentalitate, care din păcate se regăsește și în prezent. Finalul este la propriu o enigmă, care mă așteptam însă să fie elucidată (deoarece la un moment dat, într-o conersație cu Georgeta mi se pare, Felix mărturisea că voia să rezolve o enigmă; „Voia să descopere ceva, să dezlege o enigmă științifică” ), dar asta nu se va mai întâmpla... Până la ultima pagină, Felix a fost singurul personaj de care mi-a plăcut.

Marele Gatsby

de F. Scott Fitzgerald

tradusă de Mircea Ivănescu

editura Polirom

214 pagini

gen: casic

Rating: 🌟🌟🌟🌟🌟

Stil: 🌟🌟🌟🌟

Poveste: 🌟🌟🌟🌟🌟

Acțiune: 🌟🌟🌟🌟🌟

Personaje: 🌟🌟🌟🌟🌟

   Singurul minus pe care l-am găsit la această carte este stilul, care ca orice alt roman clasic este plin de descriere, dar nu într-un mod abuziv, deși câteodată m-a cam scos din poveste pe alocuri. În rest, am numai cuvinte de laudă, este o carte absolut genială! Am devorat cartea asta în numai 2 zile. Este foarte ușor de citit, dar care are un impact puternic. Știam că povestea este relatată din perspectiva vecinului lui Gatsby, Nick, dar nu înțelegeam cum e povibil, nu îmi imaginam cum ar putea arăta povestea aceasta; dar după ce am citit-o nu mi-o pot imagina altfel scrisă. E altceva, e o noutate în biblioteca mea, nemaicitind ceva asemănător. Mi-a plăcut totul, relațiile dintre personaje, acțiunea, povestea în sine; chiar m-am simțit de parcă cineva îmi povestea viața lui Jay Gatsby, nu am avut impresia că sunt într-o lume fictivă ci că mi se relatează niște evenimente reale. Am adorat cartea asta și îmi pare rău că finalul a trebuit să se încheie așa, deși este prevenit cu vreo 70 de pagini înainte, e cumva firesc să se întâmple asta, nu m-am întrebat „de ce?” pentru că pe parcursul ultimilor pagini naratorul m-a făcut să mă conformez cu ceea ce avea să se întâmple, chiar dacă nu sunt cu totul de acord. Povestea a mers liniar, nu chiar cronologic, dar mersul este firesc; tot ce se întâmplă este firesc și nu există o altă opțiune de a fi.

Iluzii Pierdute

Volumul I

de  Honoré de Balzac
editura Litera
313 pagini
gen: clasic

Rating: 🌟🌟🌟

Stil: 🌟🌟

Poveste: 🌟🌟🌟

Acțiune: 🌟🌟🌟

Personaje: 🌟🌟🌟

Îmi retrag cuvintele atunci când spuneam că romanul lui Călinescu nu seamănă mai deloc cu capodopera lui Balzac, Moș Goriot, pentru că se aseamănă mult prea bine cu Iluzii pierdute. Din nou, un stil greoi, nu foarte ușor de parcur; în mare, domină descrierea; cam 300 de pagini de descriere, totul foarte, foarte detaliat. Dar despre Iluzii pierdute voi spune mai multe după ce voi termina și cel de-al doilea volum.

Acesta a fost wrap up-ul pe luna iulie. Sunt curioasă: voi ce cărți ați citit luna trecută? Sau dacă ați citit vreo carte din cele de mai sus, cu ce impresie ați rămas voi?

Un an de bookstagram ȘI CITITUL E O ARTĂ/THE ART OF READ

   Wow, a trecut deja un an de când am creat această pagină și am început să postez fotografiile mele. După ce am început această „activitate” în care am pornit de la 0 și fără nicio intenție, nu m-am așteptat că va deveni o ocupație pentru mine și că îmi va plăcea așa de mult.

   Dorința de a avea și eu o pagină de bookstagram a fost mai mult nimic serios la început, deoarece nu aveam nimic de pierdut dacă îmi împărtășeam pasiunea pe internet. Pur și simplu vedeam alte persoane care făceau asta și am spus că vreau și eu. 

 First post

   Deși am pormit în acest drum, cu pagina de instagram mai mult ca o promovare pentru cea de youtube, a ajuns să fie principala mea ocupație și singura rețea de socializare pe care o folosesc pentru „și cititul e o artă” sau în prezent „the art of read”.  Cum partea video a fost o dezamăgire pentru mine, am rămas la partea foto, însă de data asta am vrut să rămân puțin ascunsă de privirile oamenilor. Mă simțeam incomod să știu că lumea mă privește, așa că tot ce postam erau poze cu cărți, nu îmi arătam fața sau nu îmi foloseam vocea. Așa că multă vreme am postat întâmplător, fără să am o ținctă anume.

The most appreciated post

   Mărturisesc că una dintre temerile mele era să nu fiu recunoscută de cineva, voiam să rămân în umbră și anonimă, îmi era frică să nu râdă cineva de ceea ce fac și de ceea ce îmi place să fac, asta poate din cauză că port ochelari și încă din vremea în care nu erau la modă iar copii își băteau joc de asta. Însă acum, scriind aceste rânduri, îmi dau seama cât de mult am evoluat și mai ales că părerile altora, dacă nu sunt critică constructivă sau cuvinte din partea fanilor, nu au nicio importanță pentru mine.

   Pagina aceasta este acum un lucru indispensabil, nu aș mai putea fi aceeași persoană, poate că aș putea oricând să o iau de la început, dar asta datorită comunității și experienței pe care le-am dobândit.

   Anul trecut am avut o perioadă foarte bună după ce am început cu bookstagramul, citeam mai mult deoarece îmi plăcea să împărășesc asta cu voi, cu comunitatea care s-a adunat. Am simțit că într-un final există persoane cu care să am pasiuni comune și cu care m-aș putea înțelege, deși nu sunt o fire comunicativă, nu dau comentarii sau nu răspund la story-uri, apreciez ceea ce fac alții și mă inspiră, îmi place să văd noi conturi care dau tot ce e mai bun pentru a evolua. Poate că timiditatea mea s-a transpus și printre urmăritorii mei, care nu sunt poate foarte activi, m-am gândit să devin și eu o persoană mai activă, însă asta nu a durat foarte mult, deoarece începutul liceului a reprezentat o criză pentru mine(însă asta este altă poveste).

   Știu că am avut o perioadă foarte lungă de inactivitate, dar m-am gândit tot timpul ce aș putea face ca să îmi revin, deoarece mă așteptau niște oameni, care mă urmăreau pentru postările mele, dar care încetau să mai apară. M-am gândit o dată să mă las de treaba asta, dar nu am putut, m-am gândit la alte pagini de bookstagram sau de booktube pe care le urmăream de mult cu interes și care m-au înpins spre a face ceea ce fac, dar care în prezent au devenit pagini inactive și la care mă rog să se întoarcă petru că mi-e greu să cred că nu voi mai urmări filmulețele sau pozele lor.

   Așa că tot ce am făcut a fost să îmi dau timp. Nu mi-am revenit încă, dar simt că nu mă mai aflu în aceeași prăpastie și abia aștept să ajungem la doi ani!

Last post

   Mulțumesc celor aproape 700 de urmăritori și cititori pasionați pentru că mă susțineți și pentru că v-ați adunat atâția într-un timp nu foarte lung și pentru că aveți curajul să vă împărtășiți pasiunile!

Până la următorul articol nu uitați că mă găsiți și pe instagram și nu uitați,

faceți totul cu pasiune!

Printre tonuri cenușii~Glasul unei fete rupe tăcerea istoriei

   Revin după ceva timp cu o nouă recenzie, însă deși mi-aș dori să postez mai des, nu pot face nicio promisiune.

   După o perioadă ceva mai dificilă, în care nu am citit aproape nimic și am rămas în urmă cu ceea ce îmi planificasem, am decis să încep următoarea carte:

Titlu original : Between shades of gray 

Autoare : Ruta Sepetys

Traducere : Gabriela Stoica

Editura : Epica

Anul apariției : 2014

Număr de pagini : 311

Gen : ficțiune istorică 

   Nu aveam așteptări mari, speram doar să nu fie la fel ca ,,Hoțul de cărți ", lungă și într-un fel plictisitoare, iar mai apoi să îmi dispară cheful de a citi.

   Din nefericire, această carte are doar vreo 300 de pagini, sincer, mi-aș fi dorit ca finalul să continue și să aflăm cum ajunge Lina acasă și cum continuă relația dintre ea și Andrius. Însă totul se termină destul de brusc.

   Dar spre total e o carte GENIALĂ! Dacă nu ați citit-o, eu zis că nu ar fi o pierdere, mai ales că e scurtuță!

   Ador relația dintre personaje, ba chiar și acestea mi-au plăcut, mai puțin Lina la început, deoarece mi se părea cam prostuță și se gândea numai la ea, dar evenimentele prin care a trecut au maturizat-o și au schimbat-o. Ador cartea aceasta și mai ales pasiunea comună dintre mine și personajul principal : desenul, ceea ce cred că m-a apropiat și mai tare de carte.

,,V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om?

În dimineața aceea, viața fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar."

   Cu alte cuvinte : Lina, o adolescentă de 15 ani, se trezește asaltată din propria casă de către NKVD-iști, poliție  aflată în Lituania, trimisă de către URSS. Este separată de tatăl ei, iar împreună cu mama și fratele ei pleacă într-o călătorie spre Siberia unde întâmpină cele mai mari dificultăți. Hotărâtă să își reîntregească familia, îi trimite tatălui ei mesaje codificate prin desenele acesteia.

   Am început acum ceva timp o recenzie pentru ,,Hoțul de cărți", o altă ficțiune istorică, dar care parcă nu mi-a dat același vibe ca aceasta și pe care nu am mai publicat-o, mi-a adus o stare de milă deși am înțeles mai bine sensul cuvintelor. Dar prin acest roman am văzut o cu totul altă lume, nici nu am cuvinte să explic cât de mult mi-a plăcut fără să mă distrugă total psihic precum cealaltă. 

   Este perfectă și nu regret că am ales-o, autoarea este genială iar mâna și imaginația ei au creionat una dintre cele mai frumoase poveste în care am călătorit. 

   Sper că o să îi dați și voi o șansă acestei cărți și chiar aș vrea să aflu și părerile voastre în legătură cu ea.

Banda celor șase ciori

   Revin după ceva timp în care nu am postat nimic și am fost oarecum absentă, datorită școlii, care a pus destul de multă presiune pe mine, astfel că nu prea am mai avut timp și de altele, în special de lectură.

   Dar într-un final, am reușit să finalizez acest monstru de carte, „Banda celor șase ciori”, care a fost o lectură inedită și pot spune că era exact ceea ce aveam nevoie după o perioadă atât de inactivă.

Fără bocitoare

Fără înmormântări

Titlu original : Six of crows

Autoare : Leigh Bardugo

Editura : TREI

Număr de pagini : 590

Rating : 💮💮💮💮💮

   Inițial am început această carte prin octombrie, însă am fost nevoită să amân în repetate rânduri, dar mă bucur că am reușit să o finalizez înainte de a se încheia anul.

   Auzisem, înainte de a pune eu mâna pe carte, numai păreri bune, ceea ce mi-a stârnit curiozitatea, însă ceea ce mă speria era numărul mare de pagini. Pe parcursul lecturii, paginile nu mi s-au părut atât de greu de parcurs, iar numărul de pagini începea să nu mă mai sperie. 

   Am obiceiul, fie el bun sau rău, de a nu citi descrierea cărților, ceea ce mă face să știu mai puține despre carte și astfel consider că pot fi mai mult surprinsă. Astfel s-a întâmplat și cu acest roman, sincer nici nu știu ce așteptări aveam la început de la acesta, mă gândeam doar să fie o lectură bună, care să mă mai scoată din ritmul de școală.

   Dar s-a dovedit a fi o poveste fascinantă, complicată, despre răzbunare și totodată despre prietenie și dragoste. M-am atașat enorm de aceste personaje, am trăit o dată cu ele și încă simt tristețea și durerea provocată de terminarea acestei lumi imaginare. Acum văd rostul acelor aproape 600 de pagini, poate dacă ar fi fost 300, acțiunea ar fi avut un ritm prea alert, însă toate s-au întâmplat natural, la timpul lor, misterele și anumite părți ale trecutului fiecărui personaj au fost dezvăluite la momentul potrivit, îmbinând atât de bine acțiunea cu descrierea. Nu m-am întâlnit cu momente de tip „prea multă descriere plictisitoare”, totul a fost la locul lui, ceea ce mă face să cred că acest roman nu ar plictisi pe nimeni.

   

Bine. Dar dacă Pekka Rollins ne omoară pe toți, o să-i cer stafiei lui Wylan s-o învețe pe stafia mea cum să cânte la flaut, numai ca să o pot scoate din minți pe a ta.

   Am relatat ceea ce am simțit eu, dar cred că v-ar interesa să știți și ce anume se întâmplă.

   Grisha sunt puși în pericol de un drog ciudat care îi face de neoprit. Creatorul acestui ser este închis la Curtea de Gheață, cea mai bine păzită închisoare din lume, din care nu ai cum să ieși cu viață.

   Kaz Brekker, un puști inteligent, dar tot odată periculos, este solicitat pentru una dintre cele mai imposibile misiuni din lume : să îl scoată pe inventator din Curtea de Gheață. Astfel are două opțiuni : fie stă de o parte, fie devine putred de bogat.

   Însă pentru această misiune are nevoie de o echipă. Astfel ajunge să se alieze cu : 

un condamnat însetat de răzbunare;

 un trăgător împătimit de jocurile de noroc;

un fugar cu un trecut privilegiat;

o spioană poreclită FANTOMA;

o Sfâșie-Inimi care își folosește puterea ca să supraviețuiască într-un cartier rău famat.

Iar el e un hoț cu darul evadărilor imposibile.

   Aceștia au de parcurs un drum lung, de spart cea mai bine păzită închisoare din lume și, totodată, să nu se omoare între ei.

   

Am fost făcut să te apăr. Numai moartea mă va împiedica să-mi respect jurământul.

   Sper că nu v-am plictisit și că am reușit să vă fac puțin curioși, deoarece e o carte care chiar merită să fie citită.

   Aici îmi închei scrierea pentru această dată și vă mulțumesc că ați ajuns până la capăt🙏

Vă aștept cu drag la următorul articol!

Pentru că singura nostră crimă e că existăm. Crima nostră e că suntem ceea ce suntem.

Cei cinci purceluși

    Știu că am întârziat destul de mult cu această recenzie, însă au fost destul de multe motive care au dus la amânarea articolului.

   Nu e nevoie doar de o încordare a mușchilor.E destul să stau în scaunul meu și să gândesc!

    Trecând peste, cartea mi-a plăcut mult, cei drept nu la fel ca faimosul roman Crima din Orient Express, deoarece finalul era oarecum de așteptat, nu a fost la fel de surprinzător, personajele nu mi s-au părut chiar la fel de interesante, cât despre acțiune, mi s-a părut puțină.

     Vorbind și de aspectele pozitive ale cărți : stilul Agathei este incomparabil, acțiunea este foarte întortocheată și mă făcea tot timpul să îmi schimb perspectiva asupra crimei, făcându-mă să vreau să citesc cartea în continuare, ajungând să o devorez în numai 3 zile. M-am atașat destul de mult de Hercule din cealaltă carte, dar datorită acesteia îl îndrăgesc și mai mult. Îmi place cum crima este comparată cu o poezie copilărească, având o notă de autenticitate caracteristică autoarei. Crima fiind una oarecum banală și destul de des întâlnită, devine din ce în ce mai complicată, iar detectivul nostru nu face decât să ne încurce mai tare.

   Purcelușul ăsta a plecat la piață.
   Purcelușul ăsta a rămas acasă.
   Purcelușul ăsta a mâncat friptură.
   Purcelușul ăsta n-a avut nimic.
   Purcelușul ăsta a plâns „guiț-guiț-guiț”

     Este o carte nemaipomenită, cu un final oarecum interpretabil, dar datorită acțiunii întortocheate ajungi să te aștepți la cu totul altă posibilitate.

     Totul începe când domnișoara Carla Lemarchant îi face o vizită faimosului detectiv Hercule Poirot, propunându-i să investigheze cazul morții tatălui ei, petrecută cu 16 ani în urmă, în care fusese acuzată mama fetei, însă aceasta era convinsă de nevinovăție, motivată de ultima scrisoare a femeii adresată tinerei. Detectivul acceptă provocarea, iar după primele investigații, indentifică 5 suspecți care îi amintesc de un cântecel pentru copii : „Purcelușul ăsta a plecat la piață...”. Interogându-i pe suspecți, îi compară cu purcelușii din vechiul cântec.
     După mai multe investigații și mărturisiri citite, îi adună pe cei 5, mărturisind adevăratele fapte ale crimei ți adevăratul făptaș.

     Altele nu aș mai avea de spus fără a vă da spoilere, iar eu intenționez să vă fac și pe voi curioși de această carte. Dacă ați citi-o, vreți să o citiți, aveți sfaturi, nelămuriri sau altele vă aștept cu mare drag părerile!

Cititor din pasiune

   În unul din articolele trecute am scris despre citit și de ce este atât de important. Acum revin, scriind despre un subiect asemănător și pe care l-am menționat și în respectivul articol : Cititor din Pasiune, sau așa cum i-am spus atunci cei ce citesc din pasiune.

   Eu una mă consider a face parte din această ,,categorie". Așa cum v-am mai spus, mi-a luat ceva până să descopăr pasiunea pentru citit, și mai ales genul care să mă facă să nu mai las cărțile din mână. Dar acum, pentru mine, e ca un fel de hobby, ceva relaxant de care nu mă pot dispensa.

   Ceea ce vreau eu să spun despre cititul pasional, e că nu ar trebui să devină o obligație sau o provocare, pur și simplu să deschizi o carte și să o lecturez fără tragere de inimă . Eu cred că pentru a citi cu pasiune, nu trebuie să îți folosești doar ochii și creierul. Trebuie să descoperi cu sufletul ceea ce te face fericit, să înveți să zbori printre rândurile paginilor, sau să înveți să înoți printre valuri negre, să trăiești odată cu personajele, care mai apoi să devină prieteni tăi sau chiar familia ta, să descoperi lumi noi, care mai apoi să devină destinații pentru următoarele călători. Iar după toată această aventură , să prinzi curajul să creezi propria lume imaginară și destinul acesteia.

   Aceasta este părerea mea, una din 7 miliarde, de aceia am inițiat un proiect cu o varietate de opinii, pe care vi le voi prezenta și vouă astăzi (v-am pus pe Instagram să răspundeți la două întrebări : 1. Citești sin pasiune? și 2. Ce înseamnă pentru tine cititul din pasiune?) :

   Da citesc cu pasiune, sa citesti cu pasiune nu mi se pare un hobby, nu mi se pare ca sa citesti cu pasiune e ceva ce nu trebuie sa faci neaparat zilnic pentru ca ai un anume program, cititul cu pasiune mi se pare un lucru in care pui dragoste, in care stai, si cand simti ca lumea te trădează sau ca ai nevoie de acel ceva ce sa te facă sa te simti tu sa citesti, sa-ti creezi propriul univers, sa citesti cu drag ceva ce-ti place. Sa citesti cu pasiune nu mi se pare sa citesti aceeasi carte de mai multe ori, sau doar un același tip de carte, sau in niciun caz sa fi obligat, caci daca nu iti place o carte, doar nu o continua. Sa citesti cu pasiune este un sentiment minunat pe care toti il merită sa-l simtă, cand te pui la citit si abia peste cateva ore te uiti la ceas si vezi cat de repede a trecut timpul, sau cand stai treaz pentru ca te-a prins cu adevărat o carte si nici nu-ti dai seama , acestea sunt lucruri minunate! Cititul cu pasiune e ca un mic univers propriu, unde nimeni nu-ti are treaba! Sa citesti o carte este relaxant, indiferent cat poti plange la ea, plangi pentru ceva ce merită! Si da, cititul este si va fi mereu o adevarata arta! 
(mulțumesc enorm : @a_proud_marauder) 

   Citesc din pasiune pentru ca altfel nu aș citi. Nu prea îmi place nimic din programa pentru bac, ceea ce nu înseamnă ca nu sunt o pasionată de lectură. Din pasiune și plăcere citesc, merg la biblioteca , cumpăr carti, caut ceea ce e mai bun de citit. O carte bună e ca mierea pe suflet . Și cei care spun ca nu are rost cititul nu știu să se bucure de frumusețea vieții cu adevărat .
(multe mulțumiri pentru : @literature_lover__) 

   Da,citesc mereu cu pasiune dar uneori se intampla sa nu o fac daca nu imi place cartea si daca e plictisitoare! Pentru mine sa citesti cu pasiune inseamna sa te intereseze ce se întâmpla in acea carte si sa iubesti cuvintele acelea scrise in carte.Sa nu te tot uiti cate pagini mai ai pana la un anumit punct fiindca mama ti-a dat sa citesti 20 de pagini. 
(mulțumesc mult : @roxana.ionut)

   Da . Pt mine să citesc cu pasiune înseamnă că o fac din plăcere, nu este o obligație. Mă relaxează și mă calmează de multe ori!
(mulțumesc mult : @cristina_iarca)


   (sărind peste sentimentul de parcă tocmai am terminat de scris o carte și am ajuns la partea cu mulțumirile pentru cei mai importanți oameni care m-au inspirat)
   Acestea au fost părerile voastre, de care m-am bucurat să le citesc și să aflu ceea ce gândesc și alți oameni despre cititul din pasiune. Mi s-a părut foarte interesant acest proiect când s-a materializat în mintea mea, și sper că și vouă vă place. Sunt atât de mulți oameni cu atât de multe păreri și idei, dar totuși avem atâtea în comun, printre care pasiunea pentru lectură, care cred că este cel mai minunat lucru.

   Vreau să vă mai mulțumesc încă o dată celor care mi-au trimis aceste mesaje minunate (și probabil că am spus-o deja de foarte multe ori, dar să știți că implicarea voastră înseamnă foarte mult pentru mine, și nu cred că vă voi putea mulțumi îndeajuns) , și sper ca prin acest proiect să atragem cât mai mulți spre a citi, deoarece cititul nu trebuie să fie o obligație ci ceva natural, și există atât de multe persoane care au făcut o pasiune pentru asta, unele care deja v-au spus ce înseamnă pentru ele, încă o dată un mare mulțumesc cititorilor pasionați.

   Sper să vadă cât mai multă lume asta și poate că vor fi destui curioși care vor descoperi ceva interesant la o carte, dacă nu au făcut-o până acum.

   Și abia aștept să vă văd și părerile voastre despre cititul pasional!

De ce este așa de important sa citim?

   Pentru articolul de astăzi am ceva puțin mai special. Am auzit de la mai multe persoane, atât din familie cât și din grupul de prieteni sau de la oameni pe care nu îi cunosc că : ,, Mie nu îmi place să citesc'' sau ,, De ce e atât de important să citesc''.

   Te avertizez că părerea mea e numai și numai a mea și există și alte persoane care probabil au abordat acest subiect mult mult mai bine decât aș putea eu să o fac.

  ,, De ce este atât de important să citim? "

   Cititul, din punctul meu de vedere, este o activitate foarte importantă, care îți aduce o îmbunătățire a cunoștințelor pe care le ai și îți stimulează creativitatea. Așa cum poate știți  unii folosesc cititul drept refugiu, dar asta este altceva și vom discuta puțin mai încolo despre asta.

   Prin citit acumulezi cuvinte noi ce îți vor îmbogăți vocabularul și un om care vorbește cuviincios va fi întotdeauna respectat.

   Mai aud de la unii că cei care citesc sunt tocilari. Ei bine, eu îi contrazic, deoarece nu toți cititorii sunt genii sau super inteligenți, pur și simplu citesc din pasiune și asta e tot ce contează, iar dacă ție ți-e frică să citești doar ca să nu devii un ,,tocilar" atunci vei avea destul de mult de pierdut. Nu le da ascultare celorlalți, pentru că la un moment dat vei regreta și vei descoperi că ai fi putut face ce îți place cu mult timp în urmă.

   Și pentru cei care folosesc cuvântul ,,tocilar" fără să știe adevăratul sens al cuvântului, mai citi și voi din dicționare, da, nu e neapărat să citești un roman sau chestii de genul.

   Spre exemplu, nici eu nu sunt o ,,tocilara", chiar dacă am note bunicele la cam toate materiile, dar niciodată nu tocesc, încerc să învăț practic pentru că mă ajută mai mult decât repetatul și altele, și am descoperit că acesta este stilul meu de a învața. Citesc numai din pasiune și pentru că îmi place să trăiesc și in altfel de lumi și stări pe care numai cărțile mi le dau și este un mod foarte plăcut de a-mi ocupa timpul liber.

  ,, Cât sau ce trebuie să citim? "

   Pentru cei care nu sunt amatori ai ,,cititului" , nu este obligatoriu să citi romane sau ceea ce nu vă încântă, și aici ajung la un alt subiect, despre genul de carte care îi s-ar potrivi fiecărei persoane. Genul este un punct foarte important de vedere atunci când vine vorba de lectură, deoarece după acesta te orientezi după cam ce ți-ar plăcea să citești (proză scurtă  poezie, romane etc.).

   În familia mea, am fost singura care citea destul de mult, dar asta până am reușit să le găsesc genurile preferate ale verișoarei și surorii mele, una amatoare de romance iar cealaltă de povesti sau romane care au ca personaje animalute.

   La început va fi destul de greu să îți găsești genul, dar îți dau două ponturi:

~dacă ai mai citit până acum câte ceva, amintește-ți ce ți-a plăcut și mai ia-ți cărți de genul.

~dacă nu ai mai citit nimic până acum, găsește o listă cu mai multe genuri de cărți, citește lista și vezi ce te-ar putea interesa.

~ceva bonus: dacă vezi o carte pe care apoi nu ți-o poți scoate din minte și o vrei cu ardoare, eu zic sa ți-o iei, pentru că ai cele mai mari șanse să îți placă

                         sau dacă vezi un film ecranizat după o carte și ți-a plăcut enorm, zic să-i dai o șansă și cărții.

   Ziceam la un moment dat că eu citesc din pasiune și destul de mult, cei drept. Dar dacă ție nu îți place să citești exagerat de mult, asta nu e o problemă, citește atâta timp cât te simți bine chiar dacă nu este mult. Important este faptul nu numărul de pagini. 

   Deși dacă îți place să citești și vrei să ai un număr cât mai mare de pagini pe zi, există o multitudine de persoane care au vorbit deja despre asta. 

   Un factor destul de important în materie de citit, este atunci când pui mâna pur și simplu pe o carte, fără să fi sigură că o vreo și doar ști că e foarte la modă sau ți-a recomandat-o cutarescu. Asta nu o să te ajute, cărțile pe care le iei la întâmplare, au șanse să nu fie pe placul tău și să te bage în reading slump (molima cititorului) din care ieși cu greu. Cam aceeași părere am și despre recomandat cărților, nu am o problemă dacă ție și lui cutarescu vă plac aceleași cărți, dar dacă aveți genuri diferite și el îți recomandă ceva numai pentru că ia plăcut lui, nu înseamnă neapărat că îți va plăcea și ție.

   Încearcă să îți alegi cărțile și să fi destul de sigură pe alegerea făcută.

  ,, Cititul e un viciu, dar nu dăunător mintii și trupului. " ~ George Bacovia 

   Cam acesta a fost articolul, sper că va plăcut și scrieti-mi în comentarii care sunt cărțile voastre favorite.